Home
28 . 11 . 2024
Primaria Municipiului Fetesti - Site Oficial
Comunicat 1 Octombrie
Sâmbătă, 01 Octombrie 2011 21:18

   Primăria municipiului Fetești, la inițiativa domnului primar Gheorghe Catrinoiu, cu sprijinul Casei de Cultură, a organizat vineri 30 septembrie, începând cu ora 11.30, un spectacol ocazionat de “Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”.
  Copii Casei de Cultură le-a oferit persoanelor vârstnice, sub îndrumarea doamnelor instructor  Dragomir Petronela și Violeta Oprea, un program artistic deosebit.
  Trupa „Muguri Noi” a dansat vals și makarena, trupa „Primavera”  a dansat loca iar Andreea Marin și George Decu au interpretat “Dă-mă mamă, după Gyuri”  și „Copilărie”.
  De asemenea, în cadrul evenimentului a fost prezent, ca invitat special, Ion Artur solistul trupei „Românașii”.
  Primarul municipiului Fetești domnul Gheorghe Catrinoiu a declarat că 1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, reprezintă un semn de respect și prețuire pentru cei care și-au închinat întreaga lor viață și activitate țării și poporului din care fac parte.
  Cu prilejul acestei zile, edilul fețestean a dorit să adreseze vârstnicilor un gând bun, urări de sănătate, fericire, prosperitate și mai ales să nu își piardă speranța.
 

PRIMARUL MUNICIPIULUI FETESTI,
Gheorghe Catrinoiu

 
Investeşte în oameni!
Joi, 15 Septembrie 2011 08:02

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

ÎNSCRIERI ÎN GRUPUL – ŢINTĂ

 
Anunt
Luni, 22 August 2011 21:13

   In conformitate cu prevederile art.6, alin.(2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, se aduce la cunostinta cetatenilor municipiului Fetesti urmatorul proiect de hotarare:

PROIECT DE HOTARARE privind  trecerea unor bunuri din domeniul public  in domeniul privat al municipiului Fetesti (format .pdf)
* PROCES-VERBAL Nr.12582 / 22.08.2011
* ANUNT
* HOTARARE privind  trecerea unor bunuri din domeniul public  in domeniul privat al municipiului Fetesti
* INVENTARUL BUNURILOR CARE TREC DIN  DOMENIUL PUBLIC IN DOMENIUL PRIVAT  AL MUNICIPIULUI FETESTI
* EXPUNERE DE MOTIVE

    Persoanale interesate pot face propuneri si sugestii in vederea imbunatatirii acestui proiect, la sediul Primariei Fetesti- Compartiment Relatii cu Publicul,  tel 0243/364456 int.123, in termen de 10 zile de la afisarea prezentului proiect de hotarare.
    Proiectul poate fi accesat pe site-ul www.primariafetesti.ro (format .pdf).


Primarul Municipiului Fetesti,
Gheorghe Catrinoiu

 
ANUNT
Luni, 09 Ianuarie 2012 15:09
   Primaria Municipiului Feteşti organizează în data de 22.02.2012 ora 11,00 (proba scrisa) 24.02.2012 ora 14:00 (interviul) la sediul din strada Călăraşi, nr. 595, Bl. CF3, sc.A, et.II-IV, concurs pentru ocuparea postului vacant de executie de:

1.    magaziner în cadrul aparatului de specialitate al primarului – Cresa

    I.CONDIŢII DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI

Concursul se va desfasura in 3 (trei) etape:
•    selectia dosarelor de inscriere;
•    proba scrisă;
•    interviul;

Dosarele se pot depune in perioada 09.01.2012 – 23.01.2012, la secretariatul comisiei de concurs – Compartiment Resurse Umane;
Proba scrisă se va desfăşura în data de 22.02.2012 ora 11,00 la sediul Primariei Municipiului Feteşti, str. Călăraşi, nr. 595, bl.CF3;
Interviul se va desfăşura în data de 24.02.2012, ora 14,00 la sediul Primariei Municipiului Feteşti, str. Călăraşi, nr. 595, bl.CF3.


II.CONDIŢII DE PARTICIPARE
 
II.1 Conditii generale:

-    cetatenie romana, cetatenie a altor state membre ale U.E. sau a statelor apartinend Spatiului Economic European, si domiciliul in Romania;
-    cunostinte de limba romana scris si vorbit;
-    are varsta minima reglamentata de prevederile legale in vigoare;
-    capacitate deplina de exercitiu;
-    stare de sanatate corespunzatoare postului pentru care candideaza, atestata pe baza adeverintei medicale eliberate de medicul de familie sau de uniatile medicale abilitate;
-     indeplineste conditiile de studii si, dupa caz, de vechime sau alte conditii specifice potrivit cerintelor postuluiscos la concurs.
-    nu a fost condamnata pentru savarsirea unei infractiuni contra umanitatii, contra statului, de serviciu sau in legatura cu serviciul, care impiedica infaptuirea justitiei, de fals ori a unor fapte de coruptie sau a unei infractiuni savarsite cu intentie, care ar face-o incompatibila cu exercitarea functiei publice, cu exceptia in care a intervenit reabilitarea;

II.2. Conditii specifice:

-    vechime in specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei, prevazute in fisa postului pentru care candideaza: 10 ani;
-    studii medii absolvite cu diploma de bacalaureat;
-    cunostinte de contabilitate primara;

III. DOCUMENTE SOLICITATE CANDIDAŢILOR PENTRU DOSARUL DE ÎNSCRIERE:

•    formular de înscriere;
•    copia actului de identitate;
•    copie certificat de casatorie
•    copie certificat de nastere
•    copia diplomei de studii;
•    cazier judiciar;
•    adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului, de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
•    Curriculum Vitae;
•    declaraţie pe propria raspundere sau adeverinţă care să ateste ca nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.


PRIMARUL MUNICIPIULUI FETESTI,
Catrinoiu Gheorghe
 
Comunicat Sedinta Ordinara 30.06.2011
Vineri, 08 Iulie 2011 00:20

   Consiliul Local al municipiului Fetești s-a întrunit joi, 30 iunie, la sediul Primăriei pentru ședința ordinară. Pe ordinea de zi s-au aflat 13 proiecte de hotărâri inițiate de primarul municipiului Fetesti, Gheorghe Catrinoiu.
   Acordarea în folosință gratuită Asociației COLFASA a unui imobil situat în incinta fostului Spital Municipal Fetești, str.Călărași, nr. 475, a fost unul dintre proiectele de pe ordinea de zi, pe care consilierii locali l-au aprobat.
   Această asociație este din Italia și derulează un proiect prin care va înființa un centru de incluziune socială, finanțat prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) , în cadrul căruia aproximativ 150 de persoane din categoria celor vulnerabile, vor fi consiliate și integrate pe piața muncii.
   Potrivit legislației privind asistența socială și fundațiile cererea este legală,  atribuirea spațiului în folosință gratuită este pe perioadă determinată,  stabilită prin hotararea Consiliului Local.
   După inaugurarea noului spital municipal pavilioanele aferente spitalului vechi au ramas nefolosite, urmând ca în timp să li se dea o nouă destinație.
   Prin această hotarâre, a fost dat în folosință gratuită Pavilionul Triaj și Chirurgie II.
   Primarul municipiului Fetești, domnul Gheorghe Catrinoiu, a declarat că implementarea acestui proiect este un lucru benefic pentru comunitate deoarece fără costuri, cele 150 de persoane vor fi încadrate pe piața muncii.
   Un alt punct al ședintei ordinare  a fost aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul ''Modernizare Piața Gării Municipiului Fetești''.
Studiul de Fezabilitate îşi propune amenajarea şi modernizarea zonei din vecinătatea gării prin asigurarea unei bune funcţionări a circulaţiei rutiere în această zonă a localităţii. Zona propusă amenajării se află la intersecţia drumurilor naţionale DN3A km 79+000 şi DN 3B km 57+120, respectiv intersecţia străzilor Călăraşi şi Depoului.
   Documentaţia  îşi popune realizarea a două componente distincte:
1. Studiul de trafic pentru reorganizarea intersecţiei Piaţa Gării;
2. Reglementarea circulaţiei de-a lungul sectorului de drum DN 3B între km 56+300 – km57+050.
   Lucrările au ca scop principal readucerea carosabilului şi trotuarelor în parametrii normali de funcţionare asigurându-se astfel condiţii optime de circulaţie pentru autovehicule şi pietoni. Deasemenea se are în vedere reorganizarea spaţiilor astfel în cât se se sporescă fluenţa traficului, majorând astfel capacitatea de circulaţie a arterelor.
   Soluţia proiectată a preluat soluţia propusă în cadrul PUZ-ului şi anume de amenajare a unei intersecţii giratorii (intersecţia drumurilor naţionale DN3A km 79+000 şi DN 3B km 57+120) , este o intersecţie în „T” reglementată cu indicatoare. Prioritatea în această întersecţie a fost stabilită pe direcţia Bucureşti  - Constanţa.
   Primarul municipiului Fetești, domnul Gheorghe Catrinoiu a menționat că valoarea investitiei totale de capital este de 8.216.000 lei cu TVA inclus.

   Toate cele 13 proiecte de hotărâri  au primit aviz favorabil din partea aleșilor locali.

 
Comunicat Ziua Dunarii
Vineri, 01 Iulie 2011 00:18
   Primăria și Consiliul Local Fetești, la inițiativa domnului primar Gheorghe Catrinoiu, cu sprijinul Casei de Cultură a municipiului Fetești, în colaborare cu unitățile de învățământ din localitate,  au derulat miercuri, 29.06.2011, o acțiune de salubrizare a zonei cuprinsă între Parcul Trandafirilor și Strada Unirii, din cartierul Fetești Oraș, cu ocazia “Zilei Dunării”.
   Evenimentul a avut două teme și anume: tema propusă de către ICPDR “Fii activ pentru Dunăre!” și cea propusă de participanți “Salvați Dunărea”.
   Cei aproximativ 60 de voluntari, de la Școala cu clasele I-VIII “Nicolae Bălcescu”, GSIA, Creșa Primăriei și Casa de Cultură, au igienizat și malul brațului Borcea, pe o zonă de aproximativ 1,5 hectare.
   Campania a avut ca impact crearea cadrului instituțional și operațional pentru desfășurarea de noi acțiuni de ecologizare și responsabilizarea cetățenilor cu privire la importanța protejării fluviului Dunărea și la atitudinea față de mediu.
   Primarul municipiului Fetești, domnul Gheorghe Catrinoiu a declarat că în urma acțiunii desfășurate au fost colectați aproximativ 130 de saci pentru deșeuri, ce au fost depozitați la stația de transfer. De asemenea, edilul localității le adresează mulțumiri elevilor, cadrelor didactice și tuturor celor ce s-au implicat în această acțiune.
 
Anunt Public Nr. 9379 /16.06.2011
Luni, 20 Iunie 2011 22:09

Nr. 9379 / 16.06.2011


ANUNŢ PUBLIC


   Primăria Municipiului Feteşti, titular al proiectului: „Modernizarea infrastructurii agricole prin reabilitarea drumurilor agricole de exploataţie în municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa”, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Ialomiţa, în cadrul procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului.
   Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Ialomiţa, loc. Slobozia, jud. Ialomiţa, str. Mihai Viteazul, nr. 1, în zilele de luni-joi, între orele 08:00-16:30 şi vineri, între orele 08:00-14:00, precum şi la următoarea adresă de internet: www.apmil.anpm.ro.
   Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare, în termen de 5 zile de la data publicării prezentului anunţ.

PRIMAR,
Gheorghe CATRINOIU

 
Comunicat - Certificat Calitate
Luni, 20 Iunie 2011 22:05

   Primăria municipiului Fetești a derulat, în perioada octombrie 2010 – iunie 2011,  proiectul   „ Implementarea, certificarea si menţinerea Sistemului de Management al Calităţii ISO 9001:2008 in cadrul Institutiei Prefectului- Judeţul Ialomiţa, Consiliul Judeţean Ialomiţa, administraţiei publice din oraşele Amara, Cazanesti. Fierbinţi- Tirg, Tandarei si din municipiile Feteşti si Urziceni (I.C.M.S.M.C. ISO 9001:2008)", beneficiarii proiectului fiind angajaţii institutilor in care acesta se implementează, dar si cetăţenii judeţului Judeţului Ialomiţa.
   Scopul proiectului a fost implementarea, certificarea si menţinerea Sistemului de Management al Calităţii ISO 9001:2008 in cadrul Instutiei Prefectului- Judeţul Ialomiţa, Consiliul Judeţean Ialomiţa, administraţiei publice din oraşele Amara, Cazanesti, Fierbinţi- Tirg, Tandarei si din municipiile Feteşti si Urziceni (I.C.M.S.M.C. ISO 9001:2008) asigurarea transparenței decizionale, reducerea birocraţiei si îmbunătăţirea continua a serviciilor pentru cetăţeni.
Primarul municipiului Fetești, Gheorghe Catrinoiu a declarat că justificarea necesitaţii proiectului constă în faptul ca prin HG nr. 1723/14.10.2004 a fost instituită obligativitatea implementării de către instituţiile publice a unui sistem de management al calităţii (SMC) pentru servicii furnizate catre cetăţeni, conform standardului SR EN ISO 9001.
   Finalitatea vizată a fost îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice pentru cetăţeni si creşterea gradului de satisfacţie al acestora, acest lucru urmând a se realiza prin:
 Simplificarea procesului de management si de execuţie, prin elaborarea unor proceduri de lucru bine definite si structurate;
 Crearea unui sistem continuu de pregătire a functionarilor publici, a conducătorilor si a personalului contractual din cadrai instituţiilor;
 Amplificarea gradului de motivare a funcţionarilor pentru calitate in activitatea desfăşurata si altele.
   Implementarea proiectului la nivelul administrației publice locale feteștene a constat în:
1. program de instruire a conducătorilor instituției, personalului cu funcție de conducere, auditorilor desemnați și RMC (responsabilul cu managementul calității;
2. întocmirea Manualului Calității, Procedurilor de Proces, Procedurilor de Sistem, Procedurilor Operaționale;
3. cursuri pentru auditori(3);
4. audit de precertificare, realizat de către firma de consultanță Fia Test;
5. audit de certificare realizat de Organismulde Certificare SIMTEX – OC.
   Certificarea implementării și menținerii sistemului de management al calității SR EN ISO 9001:2088, a fost obținută în data de 02.06.2011 pe o perioada de trei ani.


Primarul municipiului Fetești
Gheorghe Catrinoiu

 
Comunicat - Cel mai fidel cititor
Luni, 20 Iunie 2011 21:07

   Primaria si Consiliul Local Fetesti, la initiativa domnului primar Gheorghe Catrinoiu, cu sprijinul Bibliotecii Municipale si Casei de Cultura, au organizat miercuri 15.06.2011, “Cel mai fidel cititor”.
   Acţiunea a fost un tribut adus celor care incă mai iubesc cartile si merg să le împrumute de la bibliotecă, avand cele mai incarcate fise cu titluri.
   La acest eveniment au fost invitaţi elevii şcolilor din municipiu, pentru o dezbatere activă pe tema lecturii. S-a discutat despre importanta si frumusetea lecturii dar si despre lupta pe care cartile o duc astazi cu media, internetul si lipsa timpului in secolul “vitezei”.
   Cei mai fideli cititori au fost desemnati :
1. Păpureanu Ana Maria - Grup Şcolar Industrie Alimentară Fetşti
2. Tabă Mihaela Raluca - Grup Şcolar Industrie Alimentară Fetşti
3. Lupu Valentina Mariana - Grup Şcolar Industrie Alimentară Fetşti
4. Căciuloiu Delia Elena - Grup Şcolar Industrie Alimentară Fetşti
5. Găvenea Ancuţa - Grup Şcolar Industrie Alimentară Fetşti
6. Dumitrescu Oana - Şcoala cu clasele I-VIII ,, Dimitrie Cantemir” Feteşti
7. Olaru Elena - Şcoala cu clasele I-VIII ,, Aurel Vlaicu”
8. Palei Georgiana - Grup Şcolar Industrie Alimentară Fetşti
9. Duţu Lavinia - Grup Şcolar Industrie Alimentară Fetşti
   De asemenea au fost premiati si elevii care au avut cele mai multe argumente ca “Cel mai bun orator”:
• Sandu Ionuţ Cătălin – Şcoala cu clasele I-VIII ,, Dimitrie Cantemir” Feteşti
• Ţuţuianu Gabriel - Grup Şcolar Industrie Alimentară Fetşti
• Ţuţuianu Ana Maria - Grup Şcolar Industrie Alimentară Fetşti si “Cea mai buna Argumentatie”:
       1. Codescu Raluca – Liceul Teoretic ,,Carol I” Feteşti
       2. Cîrmiş Ofelia     - Liceul Teoretic ,,Carol I” Feteşti
       3. Răceanu Alecsandra – Grup Şcolar Industrie Alimentară Fetşti
   Totodată,  au fost acordate și diplome de merit elevilor:
 Buzatu Monica - Grup Şcolar Industrie Alimentară Fetşti
 Cosma Camelia - Grup Şcolar Industrie Alimentară Fetşti
 Petre Georgiana - Grup Şcolar Industrie Alimentară Fetşti
 Mărculeşteanu Ana Maria - Grup Şcolar Industrie Alimentară Fetşti
 Cristea Claudia - Grup Şcolar Industrie Alimentară Fetşti
 Anton Elena - Şcoala cu clasele I-VIII ,, Dimitrie Cantemir” Feteşti
 Coman Ioana - Şcoala cu clasele I-VIII ,, Dimitrie Cantemir” Feteşti
 Niţu Andrei Bogdan - Şcoala cu clasele I-VIII ,, Dimitrie Cantemir” Feteşti
 Cristian Cosmin - Şcoala cu clasele I-VIII ,, Dimitrie Cantemir” Feteşti
   Premiile au constat in diplome, carti și agende acordate de catre Primaria municipiului Fetesti.
   Toate scolile participante au primit, de asemenea, diplome de participare si carti.

PRIMARUL MUNICIPIULUI FETESTI,
Gheorghe Catrinoiu

 
Mai multe articole..
« ÎnceputAnterior51525354555657585960UrmătorSfârşit »

Pagina 55 din 64
CHESTIONARE STRATEGIA DE DEZVOLTARE URBANA
Romanian Bulgarian English French German Italian Portuguese Spanish
Plan Local de Apărare Împotriva Inundațiilor pe Perioada 2018-2021 *** CLSU Fetești

Date Caracteristice de Aparare a Obiectivelor Inundabile (PDF)

Plan de Situatie 1 (PDF)

Plan de Situatie 2 (PDF)

Facebook - Primaria Fetesti
WIFI4EU
Directii, Servicii si Compartimente
Informare Publica
Informatii
Economie
Proiecte
Centru Media
Actualizat la: 22-12-2021.
by Xtin Computers

Acest website foloseste cookies pentru a imbunatati navigatia si alte functii. Utilizand acest website, acceptati ca putem plasa aceste tipuri de informatii in dispozitivul dumneavoastra. Pentru a afla mai multe despre cookies si cum le puteti sterge, consultati politica de cookies.

Accept cookies.
EU Cookie Directive